Pansy POV :

Ceva … ceva ma impiedica sa ma misc, sa scap din cosmarul in care fusese prinsa. Nu, nu fusesem prinsa, nici macar invinsa – pentru ca acceptasem sa pied. Ma predasem – stiam ca nu voi castiga niciodata, eu cu puterile mele idioate si stupide, recunosteam asta chiar si de fata cu orgoliul meu imens. Recunoscusem ca sunt mult prea slaba in comparatie cu el.

O urma de invidie imi alerga prin sange, si am scos limba spre nimicul reprezentat de peretii goi ai camerei.

Ea l-ar fi putut invinge cu orice ocazie – ar fi luptat pana la epuizare, dar nu s-ar fi oprit. Dar eu nu eram ea … nici macar pe jumatate. Nu aveam puterea colegei mele, nici macar jumatate din talentul sau, si nici nu puteam sa il am vreodata. Doar ea … ea era mai mult decat o Devoratoare … eu eram o amatoare.

Insa stiam ca sunt mai desteapta ca Josephine, pentru ca, oricat de pacalita as fi fost, nu as fi ales niciodata drumul sau. Un drum lung, presarat cu obstacole pe care altii nu ar fi reusit sa le treaca – in minte imi veni imaginea Bellatrixei Lestrange, si aceasta a vrut sa il parcurga, dar a pierdut cand era atat de aproape de tinta – insa Josephine da, chiar cu o mare usurinta.

Am zambit, ochii imi erau umezi din cauza prafului.
Dar totusi ea nu mi-ar fi facut asta. Nici macar nu stia ca sunt aici. Totul era opera lui Barty …

Oricat de mult l-as fi urat pentru personalitatea lui sadica, pentru cinismul de care dadea dovada, pentru ambitiile lui prostesti, nu puteam sa nu ii admir determinarea, desi era in zadar. Si el habar nu avea …

Mi-am dorit sa stiu legilimantie, asa ca Josephine … si ca Potter. Bleach … numele lui Potter imi umplu mintea de dezgust. Orice legat de el imi provoca greata, il uram chiar mai mult decat il uram pe insusi Voldemort, si stiam ca este o ura adevarata. Il uram pentru ca era idiot,grabit,nervos,infumurat … poate chiar mai mult decat mine. Prestigiile lui erau nenumarate, totul bazandu-se pe un talent inexistent. Doar din cauza acelei cicatrici in forma de fulger …

Afara ploua.Auzeam picaturile izbindu-se de tavanul locuintei Malfoy si brusc m-am intrebat daca si la Hogwarts ploua. Fiecare se izbea de tiglele subtiri si aluneca , cazand apoi pe pamantul umed. Cuvintele nu pot exprima ceea ce simtisem atunci cand realizasem ca ele sunt libere, libere sa fuga, sa zboare … asa cum eram si eu o data. Picaturi, identice cu lacrimile mele … atat de diferite de mine.

Nu vroiam ca ei sa stie ca plang, nu vroiam sa isi dea seama ca au castigat, desi probabil ca stiau. Bineinteles ca stiau …

-Hei, am auzit o voce rece, la fel de rece ca pereti incaperii. Mda , e cam frig aici , mai adauga si mi-am dat seama ca imi citeste gandurile.

L-am fixat cu cea mai dura privire de care am fost in stare, desi nu stiam daca ma uit la el sau la usa. Nici macar nu il vazusem cand intrase, lumina de pe hol nu ma facuse sa realizez cat de aproape e evadarea, iar eu nu puteam accepta asta. Chiar daca stiam ca pierdusem, nu realizam cat de mici … aproape inexistente,fantasme ireale,fantome ale unui fost eu sunt sansele ca eu sa mai scap de acolo … vie. Mult mai mici erau sansele sa pot zambi inca o data, sa mai pot glumi, sa rad de cate un elev din anul 1 . Pana si de luptele cu Cercetasii imi lipseau.

-Stii,de obicei atunci cand cineva te saluta ii raspunzi, continua si incepu sa rada.

Am incercat sa imi opresc lacrimile … radea de mine. Am vorbit, cu cea mai calma voce de care am fost in stare.

-Ar trebui sa te vad, pentru a ma asigura ca nu vorbesc cu o bucata de mobila .

Rase din nou, si imi aminti intr-un mod ciudat de personajele care faceau muhahaha in desenele animate.

-Nu,asta nu.

-Cine esti?

-Ai vrea tu sa stii … oh,cat de mult.

-Esti Barty,nu?

Dar nu mai apuca sa imi raspunda, pentru ca cineva striga din partea cealalta a casei … a conacului , suficient cat sa aud si eu … si sa disting vocea care spusese cuvintele ce urmeaza:
-Ministerul a cazut!

Am inghetat pentru o secunda,apoi am simtit cu inima incepea sa imi bata mai tare decat imi batuse vreodata. Era vocea lui … era el. La doar cateva etaje de mine, vorbindu-le celorlalti Devoratori.Auzisem despre ei,avusesem de mii de ori de a face cu cei mai buni dintre ei, chiar am simtit atingerea unora – dar niciodata nu fusesem atat de aproape de conducatorul lor . Acum … el putea urca pana aici in orice secunda . Nu stiam ce as fi facut atunci.

Brusc m-am gandit la cei de langa … oare si ei s-au simtit la fel cand l-au auzit prima data? Malfoy mi-a spus o data ca in esenta Voldemort este rau, ca nu poate fi schimbat, ca nu mai exista nimic bun in el de atat de multa vreme incat a si uitat semnificatia cuvantului bunatate. Asta daca a cunoscut-o vreodata. Josephine nu era de acord.

-Nu va veni aici,spuse cealalta persoana din camera si incepu sa rada. Are alte chestii mai bune de facut.

M-am strambat … ce putea face Voldemort bun?Nimic,bineinteles. Dar am remarcat ca nu ii pronuntase numele – poate ca ii era frica, sau poate ca doar nu si-a dat seama.

-De ce nu ii spui pe nume?mi-am incercat totusi norocul.

-Poftim?zise celalalt,parca trezit dintr-un vis.

-De ce nu ii spui pe nume?Iti e frica sa nu te auda cineva?Sau te sperii doar asa … ca n-ai ce face?

-Nu trebuie sa iti dau tie socoteala pentru actiunile mele. Ceea ce imi aminteste …

Trase aer in piept si am simtit cu cineva imi pune mana pe obraji. Primul impuls a fost sa ii dau un pumn, dar eram atat de paralizata de frica incat nu am reusit. Mi-am amintit de un moment de demult, la care nu ma gandisem deloc in ultimele doua luni, dar care ma afectase foarte mult cu ani in urma. Am resimtit durerea de atunci, frica de mai tarziu … si lipsa fericirii un timp indelungat. Asta daca avusesem vreodata parte de ea.

Mi-am dat o palma mintal, bineinteles ca fusesem fericita! Primii mei 12 ani fusesera minunati! Apoi au inceput problemele, evenimentele, toate culminand cu intrarea mea in randul Devratorilor. In minte incepura sa mi se deruleze imagini vechi, care atunci nu insemnasera nimic … momente in care fusesem fericita. Momentul in care fusesem acceptata la Hogwarts … dar si mai vechi. Momentul in care am primit ce mi-am dorit de ziua mea – o bicicleta abia aparuta pe piata – , ziua in care am terminat de citit o carte la care foarte lunga, despre care ceilalti spuneau ca e prea grea pentru mine, ziua in care luasem primul zece la scoala din orasul meu, o scoala de Incuiati, momentul in care i-am spus unui baiat de acolo despre puterile pe care aveam sa le am, iar el, desi nu ma crezuse, a inventat un joc in care noi eram vrajitori si trebuia sa-l pe maleficul Closetar, numit dupa un personaj din desene animate unde ne uitam deseori, si bineinteles ca reuseam … daca ar fi fost atat de usor si acum! Dar eram singura … si nu eram destul de puternica – refuzam sa folosesc cuvantul ,,slaba” – foarte singura, doar eu si cu singuratatea din mine.

Mi l-am imaginat,exact asa cum il vazusem ultima data, la cateva zile dupe ce implinisem 10 ani – peste cateva zile eu si ai mei urmam sa ne multam la Londra, pentru ca amandoi isi gasisera slujbe la Minister , pe care le-au pierdut cand eu eram in anul 5 .

Nu imi aminteam exact toate trasaturile, doar ca era mic si gras, cu o claie blonda pe cap. Niciodata nimeni nu fusese de acord cu prietenia mea cu un Incuiat, nu pentru a nu ii spune, cat pentru ca era ceva … neobisnuit. Mai ales pentru cineva cu sange-pur.

-Ai amutit? ma trezi vocea.

Fu randul meu sa intreb :

-Poftim?

-Am intrebat daca il cunosti pe Potter!

N-am stiut ce sa ii raspund. Oricat de mult m-ar fi tentat sa spun SIGUR cat sa se auda in intreaga tara si apoi sa accept orice mi-ar fi cerut – deja imi imaginam tot felul de scenarii – nu am spus nimic. Nimic, un nimic care zicea mai multe decat simplul raspuns afirmativ.

M-a plesnit , apoi a continuat.

-Il cunosti.Esti colega cu el.

De data aceasta nu am mai tacut.

-Nu e adevarat!El e Cercetas!

-Cercetas,Viperin,Astropuf,Ochi-de-Soim … tot aia. Voi, Viperinii, va considerati atat de speciali … acum! Vreau ca tu sa imi faci un serviciu!

-Ce fel de serviciu?am intrebat.

__________________________________________________________________________________________________________________________

Mda,scuzati intarzierea foarte mare.

Acesta este capitolul 8,un capitol important pentru urmatoarea desfasurare a actiunii, chiar daca nu prea pare asa.

Comment please!